Articole Populare

Fii atent: Aici poți vedea una dintre cele mai neobișnuite reprezentații cu mingea!

Am petrecut foarte mult timp privind la nimereală tot felul de video-uri pe Internet. Probabil, am privit mai mult de 10 mii de clip-uri pe Youtube: clipuri muzicale, dansuri, filmulețe sociale, fragmente din concursuri de talente și încă multe altele. Și am ajuns la acea etapă de internet-spectator, încât credeam că deja nimic nu mă mai poate impresiona, că am văzut totul ce e posibil de văzut. În orice apariție nouă nu vedeam decât o banalitate ordinară, cu mari pretenții de originalitate. Dar asta până în momentul când am apăsat plictisit pe butonul play și am văzut această prestație…

Cu toții am văzut oamenii talentați care fac tot felul de chestii interesante. Dar cum ar fi să faci un mixaj de talente? Tehnic aceasta e posibil, însă problema e că mai trebuie să găsești un care ar poseda nu un singur talent, ci două simultan! Și plus la asta, mai este nevoie ca talentele lui să fie complementare și îmbinate original. Sună a ceva peste măsură de greu, nu-i așa? Pare aproape imposibil! Însă doar aproape, pentru că există un așa om (o femeie), care a putut îmbina stranietatea cu talentul profesionalist. Doar privește ce face această femeie pe nume Tatiana Konobbals cu aceste mingi! Ai mai văzut vreodată așa ceva? Personal eu, nu!

Dacă și tu ai fost impresionat de ceea ce face Tatiana cu mingile sale, atunci fă share acestui video.

 

Autor text: Perfect Media

Sursa: MoabitTV